acc

 

Dosar penal întocmit pentru un motociclist beat care a accidentat o polițistă de 23 de ani aflată în misiune. Polițista a fost accidentată sâmbătă spre duminică,în Năvodari, de un motociclist băut,după ce-i făcuse semnal să oprească.

În jurul orei 3.00 un bărbat de 41 de ani, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultat 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, a condus o motocicletă  în Năvodari și când a ajuns la sensul giratoriu din zona Kaufland, nu a observat semnalul regulamentar de oprire, a pierdut controlul motocicletei și a lovit polițista.
În urma accidentului polițista a suferit un traumatism cranio- cerebral  și traumatism membru superioar, iar motociclistul traumatism la o mână.

 

accident

UPDATE

„Motociclistului i s-a efectuat semnal de oprire regulamentar atât de către polițistă, cât și de către un alt agent de poliție rutieră, ambii aflându-se într-un punct de control al traficului rutier (împreună cu alți colegi).În manevra sa de oprire, motociclistul a pierdut controlul motocicletei, a căzut pe carosabil și în deplasarea din inerție pe asfalt a lovit-o pe d-ra agent de poliție.Motociclistul se afla sub influența băuturilor alcoolice (0,35 mg/l – etilotest), aspect care a favorizat modul defectuos în care a efectuat manevra de oprire.
Menționăm faptul că d-ra agent de poliție era echipată cu ținută cu elemente reflectorizante specifice unui control al traficului rutier pe timp de noapte, iar zona accidentului era iluminată” transmit reprezentanții IPJ Constanța.

Articolul precedentIanis Hagi, contribuție importantă la remiza obținută de România cu Norvegia
Articolul următorMembrii birourilor electorale își pot ridica indemnizațiile