Un elev de 16 ani, din Craiova, este căutat de scafandrii ISU „Dobrogea”, marți după-amiază, după ce intrat să se scalde în mare, în stațiunea Mamaia, și a fost luat de valuri și de curenții puternici.
Potrivit primelor informații, băiatul este elev la colegiul militar din Craiova și a venit în Constanța, alături de alți adolescenți de o vârstă cu el, pentru a participa la „Școala de vară a Ministerului Apărării Naţionale”. Marți după-amiază, cinci elevi și un profesor au mers pe plaja din Mamaia. Ei au intrat să se scalde, iar băiatul s-a îndepărtat de colegii lui, fiind tras spre larg de valuri și curenții puternici. La un moment dat, în zona unor stabilopozi, el a fost prins de mână de unul dintre colegi, dar acesta l-a scăpat, iar băiatul a dispărut în valuri.
La fața locului s-au deplasat 17 scafandrii ai ISU, plus o ambarcațiune din punctul de salvare din Portul Tomis, o motocicleta SMURD, dar și o ambulanță terapie intensivă mobilă SMURD C. În aceste momente acțiunea de căutare a adolescentului este în plină desfășurare.