forte_navale

 

 

Festivitatea de premiere a performanțelor marinarilor militari, obținute în anul 2018,  a avut loc vineri, 24 mai 2019, la Constanța și a fost dedicată navei-școală „Mircea”, cel mai longeviv ambasador al României pe mările și oceanele lumii.

În prezența șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Dr. Alexandru Mîrșu, a unor distinși invitați și a membrilor familiilor finaliștilor concursului, Forțele Navale și-au desemnat câștigătorii.

La Secțiunea „Ofițerul Anului 2018”, pe primul loc s-a clasat căpitanul Costel-Denis Giubernea, împuternicit comandant al dragorului maritim „Lt. Dimitrie Nicolescu”, care, pe parcursul anului 2018, s-a implicat foarte mult în toate activităţile pe care le-a desfăşurat, fiind împuternicit pentru a îndeplini atribuţiile funcţiei de comandant şi la Dragoarele Maritime ,,Lt. Lupu Dinescu” şi ,,Slt. Alexandru Axente”.

La Secțiunea „Maistrul Militar al Anului 2018”, premiul a fost înmânat maistrului militar principal Cornel Lupu, comandant grup de vitalitate la fregata „Mărășești”.

„Soldatul profesionist al anului 2018”, a fost declarat caporalul clasa a III-a Iulian Radu, motorist la Dragorul Maritim „Lt. Lupu Dinescu” militarul remarcându-se în timpul participării navei la misiunile grupărilor navale NATO.

La Secțiunea „Salariatul civil al anului 2018”, premiul a mers la Marinela-Luciana Efrim, economist în cadrul Serviciului Financiar-Contabil al Statului Major al Forțelor Navale,

Au fost acordate și două premii de excelență. Din partea Clubului Amiralilor, comandorul Cornel Cojocaru, șeful de Stat Major al Fotei, a fost recompensat pentru întreaga activitate desfășurată în anul 2018, iar din partea Ligii Maiștrilor Militari de Marină, maistrului militar principal Nicușor Martin, membru al fregatei „Mărășești”, i-a fost acordat premiul de excelență.

Concursul „Omul Anului în Forțele Navale” aflat deja la cea de-a IX-a ediție, își propune ca în fiecare an să premieze, în semn de apreciere, cei mai merituoși marinari militari dar și persoanele din afara Ministerului Apărării Naționale care au contribuit la promovarea și dezvoltarea Forțelor Navale.

 

Articolul precedentFOTO| Neacordarea de prioritate face victime. Cinci persoane rănite într-un accident
Articolul următorAlertă meteo. Cod galben de vreme severă imediată în județele Constanța și Tulcea