Un „Marș pentru viață” va avea loc sâmbătă, 23 martie, la Constanța, organizat de către Școala Brâncovenească, Asociația Simplu – Provita, cu sprijinul Arhiepiscopiei Tomisului, Radio Dobrogea, ASCOR și Studenți Pentru Viață.

Potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei Tomisului, prin această acțiune, organizată în preajma sărbătorii Bunei-Vestiri (25 martie), se urmărește sensibilizarea întregii societăți în privința avortului şi a efectelor negative ale acestuia asupra familiei şi civilizației umane.

Astfel, la ora 13.30, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va rosti o rugăciune de binecuvântare a „Marșului pentru Viață”, după care se va pleca pe următorul traseu: Catedrală, Piața Ovidiu, Strada Mircea cel Bătrân, Sala Sporturilor, Capela Militară, Spitalul Județean, Bd. Tomis, Capitol, Piața Ovidiu.

Ca preambul, miercuri, 20 martie, de la ora 18.00, la Curtea Brâncovenească, pr. Eugen Tănăsescu, director Radio Dobrogea, va susține conferința „Lupi în blană de oaie; «de ce moartea se pretinde viață»”.

Articolul precedentZilele acestea se repară trotuarele de pe bulevardul Tomis
Articolul următorModa pentru toate gusturile și buzunarele la TINIMTEX