Patru ședințe de chemoembolizare au fost efectuate, cu succes, la sfârșitul săptămânii trecute, la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Constanța, de către o echipă mixtă formată din medici locali și de la Institutul Clinic Fundeni.

Potrivit reprezentanților unității sanitare, doi dintre pacienții supuși tratamentului au fost la prima astfel de ședință, în cazul lor fiind făcută chemoembolizare cu microparticule pentru tratamentul hepatocarcinomului, în timp ce în cazul celorlalți doi s-a efectuat chemoembolizare cu microparticule pentru tratamentul metastazelor hepatice ale cancerului colo rectal. Aceștia sunt la a doua, respectiv a treia procedură de chemoembolizare. După fiecare tratament, pacienții sunt evaluați și, în funcție de rezultate, medicii decid mai departe care sunt indicațiile.

Chemoembolizarea este alternativa la chimioterapia clasică și presupune introducerea selectivă, doar în zonele afectate, de substanțe embolizante și cistostatice, urmărindu-se distrugerea tumorilor. La Spitalul Județean de Urgență Constanța, realizarea chemoembolizărilor este posibilă începând din luna iunie, a.c. Atunci a fost dat în folosință angiograful de ultimă generație primit de către SCJU în cadrul proiectului European “Dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare, dezvoltare și crearea de noi infrastructuri – DIPCDCI”, derulat de către Academia de Științe Medicale din România .

Momentan sunt patru pacienți care au beneficiat de chemoembolizare. Este îmbucurător că avem continuitate și că le putem oferi acestora o șansă în plus, aici, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, a declarat Ș.L. Dr. Cătălin Nicolae Grasa, managerul SCJU Constanța.

Chemoembolizările vor continua, cu sprijinul echipei medicale de la Institutul Clinic Fundeni, pe măsură ce medicii oncologi și gastroenterologi vor identifica noi cazuri pretabile pentru acest tip de tratament.

Articolul precedentȚara Piticilor și-a închis porțile pentru Tărâmul Magic al Crăciunului
Articolul următorLiber la vânătoarea de mistreți și șacali în Rezervația Biosferei Delta Dunării