Credincioşii musulmani din România, celebrează, marți, Kurban Bayram (Sărbătoarea Sacrificiului), unul dintre cele mai importante evenimente religioase cu semnificaţie comemorativă din religia islamică, ce are loc la finalul pelerinajului, organizat la locurile sfinte de la Mecca, ocazie cu care câteva mii de pachete cu carne de berbec și alte alimente le vor fi împărțite nevoiașilor.

Respectând, tradiţia, Muftiul Muurat Iusuf a oficiat Marea Rugăciune Comună (Bayram Namazi), la Geamia Hunkyar, din Constanţa, iar ulterior va participa la o serie de sacrificii ritualice şi va oferi 6.000 de pachete ce vor conține carne de kurban pentru familiile nevoiaşe din judeţele Constanţa, Tulcea şi Călăraşi.

Sărbătoarea Sacrificiului comemorează gestul de sacrificiu al Profetului Ibrahim (Avraam, pentru iudeo-creştini), cel care, pus să aleagă între dragostea faţă de unicul său fiu şi adoraţia lui Allah, optează pentru confirmarea devoţiunii faţă de divinitate. Potrivit Coranului, pentru a-şi exprima credinţa necondiţionată şi supunerea faţă de Allah, Ibrahim se arată pregătit să-şi sacrifice fiul, pe Ismail, dar Creatorul, văzându-i determinarea şi neclintita credinţă, îl trimite pe Arhanghelul Gabriel cu un berbec pe altarul sacrificiului. Astfel, lama cuţitului taie gâtul animalului şi nu pe cel al copilului mult iubit, ziua aceasta fiind celebrată de lumea musulmană ca Sărbătoarea Sacrificiului, ceremonie ce reconfirmă anual credinţa în Allah.

„Pelerinajul, ce se desfăşoară după un ritual strict, reiterează pelerinajul iniţiatic al Profetului Muhammed (Pbuh), în primul mileniu creştin, la locurile sfinte ale religiei islamice, de la Mecca, Valea Mina, pe Muntele Arafat, Dealul Muzdalifa şi Medina, la care participă anual circa trei milioane de pelerini, dar şi puterea sacrificiului pentru credinţa în Creator, probată de Profetul Ibrahim”, a precizat, într-un comunicat de presă, Muftiul Muurat Iusuf.

Tradiţia sacrificării unui animal (berbec, oaie, miel, cămilă, bivol sau capră) de către fiecare musulman adult şi înstărit a apărut în anul al II-lea al islamului, având semnificaţia unui gest de bunăvoinţă şi adorare a lui Allah, prinos de mulţumire şi recunoştinţă pentru împlinirea unor năzuinţe, credinciosul muslman oferind în dar nevoiaşilor 2/3 din animalul jerfit şi oprind pentru cina din familie doar 1/3 din Kurban.

Articolul precedentRestricții de trafic pe A4 Ovidiu – Agigea pentru efectuarea unor lucrări
Articolul următorBacalaureat 2018 sesiunea august-septembrie. 603 candidați, prezenți la proba scrisă de Limba și literatura română