Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a pledat, joi, pentru reducerea decalajelor din sistemul de sănătate între Europa de Vest şi Europa de Est prin dezvoltarea cercetării şi prin translatarea rezultatelor în practică.

„Decalajele se măsoară de foarte multe ori în performanţa pe care o obţin mai ales cei care au activităţi de cercetare şi mai ales prin faptul că cercetarea clinică sau alte tipuri, chiar şi cercetarea fundamentală, trebuie translatată practică. Pasul mare pe care am putea să-l facem se referă tocmai la aplicabilitatea pe care aceste proiecte de cercetare ar putea să o aibă în viitor. Ministerul Sănătăţii are ca preocupare dezvoltarea unor direcţii de acţiune în domeniul cercetării şi o să mă refer, în primul rând, la studiile clinice, modificarea legislaţiei în ceea ce priveşte studiile clinice şi, nu în ultimul rând, dezvoltarea parteneriatelor care să facă posibilă progresul”, a afirmat Rafila, joi, la masa rotundă „Educaţia medicală şi cercetarea în politicile de cercetare din România”, desfăşurată la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila”.

Rafila a amintit despre operaţionalizarea hub-ului de inovaţie prin care universităţile de medicină şi farmacie din România au devenit partenere cu un puternic grup de firme din industria farmaceutică.

„Îmbunătăţirea accesului la studii clinice este deja un rezultat palpabil al activităţii acestui grup care îşi propune să încurajeze şi industria farmaceutică din România, nu numai din punct vedere al producţiei, dar să şi ofere stimulente pentru ca cercetarea şi dezvoltarea în domeniul industriei farmaceutice să îşi facă loc şi în ţara noastră, dincolo de partea de studii clinice. (…) Activitatea lor trebuie să se traducă în îmbunătăţirea accesului la medicamente, dacă se poate inovative, sau la tehnologii medicale prin (…) costuri care nu trebuie să fie limitative pentru beneficiarii lor”, a adăugat Rafila.

Evenimentul „Educaţia medicală şi cercetarea în politicile de cercetare din România”, derulat în cadrul proiectului Alliance4Life Bridging the Research and Innovation Gaps in Life Sciences (A4L_BRIDGE), a vizat analizarea dificultăţilor legate de interconectarea cercetării, predării şi practicii medicale în instituţiile universitare din domeniul sănătăţii.

AGERPRES

Articolul precedentGEOANĂ, LA DEPUNEREA SEMNĂTURILOR LA BEC: MONOPOLUL PARTIDELOR TRADIŢIONALE TREBUIE SĂ ÎNCETEZE
Articolul următorBNR A AUTORIZAT SISTEMUL DE PLĂŢI INSTANT BLIK ROMÂNIA