Anca Alexandrescu a prezentat, în exclusivitate la Culisele statului paralel, raportul de audit, preliminar, al Comisiei Europene, privind achizițiile din România din timpul pandemiei. Documentul incendiar prezintă mai multe cazuri în care nu au fost respectate procedurile în cazul achizițiilor pe fonduri europene, fapt taxat cu 25% de Bruxelles.
Anca Alexandrescu: Am intrat în posesia unui raport de audit al Comisiei Europene, preliminar, despre care nu vrea să vorbească nimeni, despre abuzurile făcute în pandemie. E trimis acum, la sfârșitul lunii martie. La prima vedere, cand au controlat fondurile europene, au luat niște proiecte pentru studiu, iar unele sunt din pandemie. Raportul are vreo 30 și ceva de pagini. Este în limba engleză. Printre observațiile lor este și incorecta folosire a procedurii de negociere fără publicare prealabilă. În perioada de pandemie a fost data OUG 11/2020 in baza careia s-au făcut achiziții fără număr, de toate categoriile. Și ei spun că s-a folosit în exces. E vorba de achizițiile IGSU, de teste, kituri, aparatura si mai spun ca din cauza ca s-a folosit în exces această ordonanță se vor aplica corecții de 25%.
Amănunte, AICI