Polițiștii antidrog li procurorii constănțeni au efectuat 4 percheziții  domiciliare, în județele Constanța și Ialomița, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc, pentru consum propriu.

Din cercetări a reieșit faptul că 2 bărbați, de 49 de ani, respectiv 39 de ani, ar fi săvârșit infracțiunea de trafic de droguri de risc, iar un alt bărbat, de 27 de ani, ar fi săvârșit infracțiunea de deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate 3 kilograme de cannabis, un laptop, 3 telefoane mobile și alte bunuri cu valoare probatorie. 

Bărbatul de 49 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca astăzi, 3 februarie, să fie prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă. 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentOficial: Vârstă de la care poți conduce camioane în România a scăzut de la 21 de ani la 18 ani
Articolul următorEvenimentele sportive sub paza jandarmilor