Polițiști din cadrul Serviciului Rutier și ai celorlalte formațiuni rutiere din județul Constanța, au desfășurat, în cursul zilei de ieri, acțiuni pe linia prevenirii și combaterii abaterilor comise de pietoni.

În urma activităților, polițiștii au aplicat 79 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 11.000 de lei, dintre care 67 au fost aplicate pietonilor, pentru traversare neregulamentară.  

Pentru siguranța pietonilor, polițiștii recomandă:

– traversați strada pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor “Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora;

– înainte de a traversa prin locurile permise, asigurați-vă că în acel moment nu se apropie vehicule sau conducătorii acestora au sesizat intenţia lor şi au oprit pentru a le acorda prioritate de trecere; 

– fiți precauţi când traversați noaptea sau în condiţii de vreme nefavorabilă (ceaţă, ploaie, ninsoare);

– nu traversați drumul public prin spatele sau prin faţa unui autovehicul sau mijloc de transport public aflat în staţionare.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentZona Dacia fără apă caldă și căldură
Articolul următorȘeful NATO Jens Stoltenberg: Nu există niciun indiciu că racheta din Polonia a fost lansată de Rusia