Teatrul de Stat Constanța și Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sf. Gheorghe lansează apelul de înscriere la cea de-a VII-a ediție a Festivalului-Concurs DbutanT, care li se adresează scenografilor aflați la început de drum și care se va desfășura în două etape: în perioada 19-24 septembrie la Constanța și între 17 și 23 octombrie, la Sf. Gheorghe. Înscrierile încep în data de 1 iulie și se vor face până la data de 15 august.

La Festivalul-Concurs DbutanT de anul acesta se pot înscrie scenografi, arhitecți, designeri care au o diplomă de absolvire emisă în anii 2019, 2020 și 2021. Înscrierile se pot face la una sau la ambele etape ale festivalului. Pentru înscriere, se vor trimite în format electronic următoarele documente specifice fiecărei etape:

Etapa I: DbutanT International Program in Scenography – 19-24 septembrie, Constanța:

-Curriculum Vitae

-Un filmuleț de maximum 3 minute, în care concurentul să se prezinte și să motiveze intenția de participare, competențe și așteptări

-portofoliu (în format electronic)

După primirea candidaturilor, juriul de selecție al Festivalului-Concurs DbutanT va alege 20 de participanți (scenografi, arhitecți sau designeri) pentru tabăra de creație de la Constanța, care se va desfășura în perioada 19-24 septembrie, sub îndrumarea unor specialiști în domeniu precum: Jean-Guy Lecat (FR), Nic Ularu (RO, SUA), Carmencita Brojboiu (RO), Paweł Dobrzycki (PL) și, cel mai probabil, Helmut Sturmer (DE, RO).

 

  • Rezultatele selecției vor fi comunicate sâmbătă, 20 august 2022
  • Pentru înscrierea exclusiv la etapa I nu este necesară trimiterea înregistrării unui spectacol, aceasta fiind obligatorie doar în cazul concurenților care vor să participe și la etapa de la Sf. Gheorghe.

 Etapa II: DbutanT Spectacole în Competiție – 17-23 octombrie, Sfântu Gheorghe

 -Curriculum Vitae

-Un filmuleț de maximum 3 minute, în care concurentul să se prezinte și să motiveze intenția de participare, competențe și așteptări

-Portofoliu (în format electronic)

-O înregistrare video a spectacolului cu care vor să participe (preferabil un link, cum ar fi YouTube sau GoogleDocs, care să nu necesite downloadarea și stocarea materialului video)

-Rider tehnic al spectacolului înscris.

  „Pe baza înregistrărilor trimise, juriul festivalului va selecta cinci artiști ale căror spectacole, cu scenografia semnată de ei, se vor juca pe scena Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe. Numele celor cinci finaliști vor fi anunțate sâmbătă, 24 septembrie,” transmit organizatorii.

Documentele vor fi trimise pe adresa de mail [email protected]  până luni, 15 august 2022. În mail-ul de înscriere, participanții vor preciza dacă se înscriu pentru etapa I, pentru etapa a II-a sau pentru ambele etape.

Instalațiile realizate în tabăra de la Constanța vor putea fi vizionate și la Sfântu Gheorghe, în cadrul unei expoziții amenajate pe durata desfășurării celei de-a doua etape a  Festivalului-Concurs DbutanT, respectiv 17 – 23 octombrie. Ulterior, aceleași instalații vor ajunge și în atenția publicului din București, în cadrul unei expoziții amenajate la Goethe-Institut București.

Premiile de anul acesta constau în posibilitatea a doi tineri câștigători de a fi scenograf sau scenograf asociat/asistent pentru un spectacol montat la Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe și un spectacol montat la Teatrul de Stat Constanța.

 

Articolul precedentScandalul delapidării de la BRD Pensii Private: cei trei suspecți principali au fost REȚINUȚI
Articolul următorPensionarii care primesc 700 de lei în plus, de astăzi – modificare importantă prin OUG