Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui DUNĂREANU MIHAIL la data faptei evaluator desemnat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, transmute DNA printr-un comunicat de presă.

Potrivit procurorilor în perioada 10 februarie – 20 aprilie 2011, inculpatul Dunăreanu Mihail, în calitate de evaluator desemnat într-un dosar al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților să estimeze valoarea de piață a unui teren situat în municipiul Constanța, și-ar fi exercitat în mod defectuos atribuțiile de serviciu prevăzute în legislația primară și ar fi stabilit o valoare a terenului-subiect de 15.668.460 lei – cu 162% mai mare decât valoarea de piață estimată legal, provocând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 9.714.022 lei.
“Pentru a supraevalua terenul, inculpatul Dunăreanu Mihail ar fi folosit o metodă de evaluare nerecunoscută de Standardele Internaționale de Evaluare, o informație comparabilă inadecvată și valori de calcul nefundamentate, nu ar fi analizat terenul-subiect sub aspectul caracteristicilor fizice și tehnice, al celei mai bune utilizări și al pieței specifice și nu ar fi folosit metode de evaluare specifice abordării prin comparația vânzărilor, deși erau disponibile suficiente informații de piață.
Ulterior, la data de 26 mai 2011, pe baza raportului de evaluare depus de inculpat, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a aprobat acordarea unei despăgubiri de 15.668.460 lei,” precizează DNA.
Ministerul Finanțelor s-a constituit parte civilă, iar în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii față de mai multe persoane, cesionari ai drepturilor de despăgubire.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentPercheziții la ARR Constanța și in mai multe localități
Articolul următorPericolul din magazine, în perioada postului – Anunțul făcut de ANPC