Constănțenii s-au alăturat inițiativei internaționale a Eurocities „Orașele sunt alături de Ucraina” și au participat la acțiunea de solidaritate organizată sâmbătă în fața platoului Prefecturii din Constanța.
Peste 700 de tătari au participat la manifestarea care a pus Constanța alături de marile orașe europene pe harta susținerii poporului ucrainean în lupta sa pentru libertate și suveranitate.
Membri ai Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România din toate filialele au răspuns apelului Primăriei Constanța de a participa la „un moment comun de solidaritate cu Ucraina”, condamnând astfel dur invazia țării vecine de către Rusia și războiul care îngrozește întreaga omenire de aproape trei săptămâni.
„Suntem alături de poporul ucrainean!”, „Orice țară trebuie să își poată decide singură viitorul!”, „Rusia să se retragă din Ucraina!”, „NU RĂZBOIULUI!” sunt doar câteva din mesajele pe care tătarii au ținut să le transmită cu prilejul acestei acțiuni.
La acțiune au participat și aproximativ 50 de etnici tătari, refugiați din Crimeea, care în prezent sunt cazați în județul Constanța, la familii de tătari sau în spații special amenajate prin grija fraților tătari din România. Însoțiți de copii, aceștia și-au manifestat durerea de a retrăi drama poporului lor, mereu prigonit de ruși și dispersat în întreaga lume.
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, și primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, au condamnat și ei în termeni duri invazia Rusiei în Ucraina și au reiterat solidaritatea față de poporul ucrainean.
„Transmit un mesaj ferm de suținere pentru Ucraina și poporul ucrainean. Rusia nu va reuși să calce cu tancurile sale solidaritatea noastră, libertatea și principiile democrației. Vom lupta împreună peste aceste valori. Lui Putin nu i-a ajuns Crimeea alungând tătarii de acolo, vrea toată Ucraina. Astăzi apreciez solidaritatea tătarilor de aici din Constanța”, a spus Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.
Imagine
Imagine
Imagine
Sursa foto  Facebook

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentCongres General al Partidului Ecologist Român. Mohammad Murad a fost ales președinte executiv
Articolul următorRomânia nu recunoaște „alegerile parlamentare” din regiunea Abhazia din Georgia