ANAF și Inspecția Muncii vor declanșa ample controale, la nivel național, pentru depistarea angajărilor la „negru” și la „gri”, prin care unii angajatorii evită, total sau parțial, plata obligațiilor fiscale către stat. Anunțul a fost făcut chiar de șefa Fiscului, Mirela Călugăreanu.

Potrivit acestei, acțiunile vor debuta din a 2-a jumătate a lunii martie.

„Ne-am propus să operaționalizăm până la finalul lunii martie un plan comun de acțiuni, împreună cu colegii de la Inspecția Muncii, (care) vizează prevenirea muncii subdeclarate”, a declarat Călugăreanu, la o conferințe organizată de PwC România, potrivit HotNews.

 

Șefa ANAF i-a avertizat pe contribuabilii că trebuie să se aștepte la verificări tematice din această perspectivă, precizând că astfel de operațiuni ar fi determinate de anumite obligații asumate de România prin PNRR.

„An de an, pe Semestrul European (cadrul pentru coordonarea politicilor economice și fiscal-bugetare din întreaga Uniune Europeană – N.R.) multe critici (s-au referit la faptul că) instituțiile cu atribuții în domeniu nu au colaborat corespunzător astfel încât să se înregistreze o diminuare semnificativă a fenomenului de nedeclarare și subdeclarare din această perspectivă și cu consecințe în ceea ce privește încasarea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale”, a afirmat Mirela Călugăreanu.

Articolul precedentOamenii de știință au sugerat că, cu cât ești mai atractiv, cu atât imunitatea ta este mai puternică
Articolul următorRazie pentru neacordarea priorității de trecere. Peste 100 de amenzi