FC Farul a îndeplinit toate cerințele necesare conform regulamentului Federației Române de Fotbal pentru înscrierea în viitorul sezon al Ligii a-II-a.
Vestea este cu atât mai importantă cu cât vine într-o perioadă dificilă pentru toate cluburile din fotbalul românesc, cauzată de pandemia de COVID-19.
Decizia a fost luată de Comisia de certificare a îndeplinirii condițiilor minime de participare în competiție, care a analizat documentația depusă de conducerea administrativă a clubului nostru, constatând că sunt respectate prevederile articolului nr. 12 din cadrul regulamentului de certificare.