Peste 2500 de persoane, 40 de acțiuni de voluntariat, reprezentanți ai societății civile, asociații de proprietari, elevi, studenți, cadre didactice, agenți economici, angajați ai societăților de stat și companii private, au participat în luna aprilie la cea mai amplă campanie de curățenie din oraș.
În cadrul campaniei „Curățăm Constanța Noastră” s-a acționat în toate cartierele, în stațiunea Mamaia sau pe plajă, prin acțiuni de ecologizare şi igienizare pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la importanța menținerii curățeniei spațiului public din oraș.
Campania nu s-a axat doar pe strângerea gunoaielor, ci și pe refacerea gardurilor distruse din anumite zone, pe înlocuirea geamurilor sau a vitrinelor sparte, cosit și salubrizare spații verzi, au fost zugrăvite fațadele și zidurile. Au fost plantați peste 200 de arbori, au fost reamenajate șase sensuri giratorii și au fost vopsiți, împreună cu operatorii din turism, 570 de stâlpi de iluminat public.
Pentru nerespectarea normelor de curățenie au fost emise aproape 800 de sancțiuni și au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 300 de mii de lei.