Teatrul de Stat Constanţa prezintă a treia premieră a lunii mai – lună în care aniversăm 70 de ani de la înfiinţare – şi a cincea premieră a stagiunii 2020 – 2021.

 „8 TAŢI” de Tina MÜLLER, traducerea Ciprian Marinescu, regia artistică Irisz Kovacs, scenografia Theodor Niculae, face parte din programul repertorial „Debut la TSC” şi este un spectacol realizat în coproducţie cu Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca, reprezentând examenul de licenţă al regizoarei Irisz Kovacs, studentă în anul al treilea la specializarea Regie de teatru a Facultăţii de Teatru şi film de la Babeş Bolyai, la clasa regizorului Radu Nica.

În distribuția spectacolului sunt cinci dintre cei mai tineri actori ai teatrului: Ecaterina Lupu, Cristiana Luca, Theodor Șoptelea, Andrei Bibire şi Florin Aioane.

Avanpremiera este programată vineri, 21 mai, de la ora 19:00, iar premiera va avea loc sâmbătă, 22 mai, de la  aceeaşi oră.

 O adolescentă crește fără tată. Nico merge din nou și din nou la ușa celui care a procreat-o, dar nu sună niciodată – între timp mama ei se recăsătorește, divorțează din nou, îi naște o soră, ea se revoltă, se alătură unei găști de bătăuși, pleacă în America, citește Hermann Hesse, se împacă cu mama ei, ascultă Johnny Cash pe ascuns, crește. Însă soneria rămâne neatinsă.

Adolescența, cu traumele ei, privită ludic, cu simțul umorului. O poveste care vorbește despre singurătatea dureroasă a maturizării, despre ce înseamnă o familie și moștenirea traumei de la părinții noștri.

 

 Duminică, 23 mai, de la ora 19:00, comedia muzicală „Crima din strada Lourcine”, de Eugène Labiche, traducere Violeta Popa, regia Vlad Cristache, scenografia Mădălina Niculae și Andreea Tecla, muzica originală Tibor Cári. În distribuția spectacolului „Crima din strada Lourcine” îi veți putea vedea pe Marian Adochiței, Andrei Cantaragiu, Florina Stănculeț, Andrei Bibire, Ștefan Mihai, iar formația care îi acompaniază live este alcătuită din pianista Elena Gatcin, clarinetistul Marian Gănescu și percuționistul Marius Cristian Zaval.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentRomânia în realitate, invitat VASILE BARBU
Articolul următorLitoralul pentru toți. Tarifele pornesc de la 40 de lei pe noapte