Mersul pe bicicletă reprezintă una dintre cele mai sănătoase abordări ale vieţii. Bicicleta e un mijloc de transport rapid care nu poluează, oferindu-ne, astfel, posibilitatea de a ne purta prietenos cu mediul înconjurător.

Pentru această perioadă destul de dificilă pe care o traversăm, mersul pe bicicletă reprezintă o opțiune sigură pentru deplasările noastre.

La Constanța sistemul de bike sharing s-a bucurat de succes. Cu cele 390 de biciclete puse la dispoziție gratuit de Primăria Municipiului Constanța s-au efectuat peste 44.000 de trasee.

Orice turist sau localnic cu varsta de peste 14 ani poate solicita, în mod gratuit, pe baza cărții de identitate, de la ghișeele de informații din cadrul agențiilor SPIT, un card de utilizator. Bicicleta poate fi utilizată timp de maxim două ore, indiferent de numărul de închirieri zilnice. Intervalul minim între utilizări este de 10 minute.

Pentru a putea folosi echipamentul, utilizatorii trebuie să respecte câteva condiții: trebuie să dețina un card CtBike, să se încadreze în intervalul orar 07:00-24:00, de luni până duminică, ultima închiriere se poate face până la ora 22:00, echipamentul va putea fi ridicat şi returnat de la orice staţie de biciclete în regim self-service iar utilizatorul poate închiria simultan doar o bicicletă. Nu pot fi subînchiriate, folosite la curse de biciclete, pentru transportul de pasageri sau în situații de vânt puternic sau furtuni.

 

 

Articolul precedent100% TU DECIZI! Gheorghe Flutur, „regele licitațiilor trucate”: bugetarul cu vile și bolizi donați
Articolul următorDublarea alocațiilor copiilor, adoptată de Parlament