Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, la bordul unui pescador sub pavilion România, cantitatea de 231 kg de  calcan, neraportată în documente de comandantul navei.

În data de 14.03.2020, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța – Punctul de Trecere a Frontierei Constanța în urma  controlului efectuat asupra unui pescador, sub pavilion România, în Portul Tomis, au descoperit o cantitate declarată de 60 kg de pește din specia calcan, ce se afla în lădițe pe puntea pescadorului, conform jurnalului de pescuit.

Într-o magazie aflată sub punte, au găsit  231 kg calcan, în stare proaspătă, neraportată de către comandantul navei, cetățean român în vârstă de 51 de ani. 

Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar în cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pescuitul ilegal și pescuitul neraportat al calcanului, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

 

 

 

 

 

Articolul precedentCoronavirus Constanța. Bilanț oficial
Articolul următorFlagrant pe autostradă.Traficant de droguri arestat