Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au executat 123 misiuni, cele mai multe din ele – 92, fiind pentru acordarea primului ajutor medical.

Pompierii au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a 14 incendii în urma cărora nu s-au înregistrat victime, ci pagube materiale. Din acestea, 7 au fost incendii de vegetație uscată și miriște, în urma cărora au fost afectate peste 20 hectare de teren.

În ultimele 24 ore, pompierii militari constănțeni au intervenit și în cazul a 4 accidente rutiere soldate cu 8 victime. Toate cele opt persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului ulterior fiind transportate la spital.

De asemenea, echipajele ISU „Dobrogea“ au intervenit și în alte 13 situații precum deblocări de ușă, asigurări măsuri PSI la decolare/aterizare elicopter SMURD ori salvare animale captive în medii ostile vieții.

În cursul dimineții de luni, 19 iunie, în jurul orei 03:00, pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu ce se manifesta la o magazie din locaitatea Mihail Kogălniceanu. Au fost alocate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, autoplatforma, o ambulanță SMURD tip B2 și o autocisternă. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la magazie, iar flăcările se extinseseră și la acoperișul locuinței. Încendiul a fost lichidat după două ore, cauza probabilă fiind scurt circuit electric.

 

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentGaraj cuprins de flăcări în Mihail Kogălniceanu
Articolul următorAccident în zona cluburilor din Mamaia