Realitatea Plus continuă azi campania 100% Tu Decizi. De data aceasta, vi-l prezentăm pe fostul ministru Daniel Chițoiu, cel despre care se spune că ar conduce, de fapt, din umbră, ALDE. În atenția reflectoarelor a ajuns în luna decembrie, când a intrat pe contrasens cu bolidul pe care îl conducea, iar în urma accidentului, o familie a murit.

Sâmbătă, de la ora 19 până la ora 21, într-o ediție maraton, trecem în revistă toate personajele din timpul săptămânii și le oferim dreptul la replică, așa cum este corect jurnalistic. 

Articolul precedent378 cazuri de coronavirus în județul Constanța. Situația în țară
Articolul următorJaf la o sală de jocuri din centrul Constanţei