Actualitate· 1 min citire

Zeci de persoane evacuate după un incendiu la un hotel din Mamaia

WhatsApp Image 2019-09-05 at 07.45.22

WhatsApp Image 2019-09-05 at 07.45.22

Scris de L Daniela Publicat: 5 sept. 2019, 08:32

Zeci de persoane au fost evacuate, miercuri noapte, în urma unui incendiu ce a izbucnit la un hotel din stațiunea Mamaia.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, pompierii au fost solicitați să intervină, în noaptea de miercuri spre joi, la un incendiu izbucnit la terasa hotelului Laguna. Aproximativ 30 de persoane au fost evacuate sau au ieșit singure din hotel, la fața locului deplasându-se două autospeciale de stingere.
În urma incendiului, a ars în totalitate o magazie de depozitare, bucătăria a fost degradată de fum. De asemenea, au mai fost degradate și peretele exterior al hotelului și partea laterală a unei autoutilitare.

https://youtu.be/EEJM2kZayOo

Trei persoane au fost asistate medical la fața locului, fără a fi necesar transportul acestora la spital.
Pompierii urmează să afle care a fost cauza izbucnirii incendiului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate