Zeci de mașini blocate pe drumurile din Constanța

Zeci de mașini blocate pe drumurile din Constanța
215 persoane au nevoie de ajutor
Avertizarea meteo cod roşu de vânt puternic şi ninsori abundente pentru judeţul Constanţa a fost prelungită duminică de la ora 10:00, până la ora 16:00, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".
Conform unei ultime centralizări făcute de ISU, sunt înzăpezite în diferite zone 35 de autoturisme, patru microbuze, două autocare, o autocisternă, fiind vorba de 215 persoane care au nevoie de ajutor.
Un număr de 36 de copaci s-au prăbuşit, 12 autoturisme au fost avariate, o stradă - inundată, patru stâlpi de electricitate doborâţi, precum şi patru acoperişuri.
Şase drumuri naţionale şi toate drumurile judeţene sunt închise traficului rutier.
Numărul localităţilor fără electricitate a crescut la 59, iar nealimentate cu apă sunt zece localităţi.
Un număr de 24 de trenuri sunt anulate.
Activităţile portuare sunt întrerupte, porturile maritime fiind închise de sâmbătă.
Circulaţia rutieră a fost închisă pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, tronsonul kilometric 35 -144, între localităţile Fundulea şi Feteşti, informează, duminică, Centrul Infotrafic.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică dimineaţa, două avertizări meteo Cod roşu de viscol puternic şi ninsoare abundentă pentru judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Ialomiţa şi Călăraşi.
Potrivit ANM, până la ora 10:00, în judeţele menţionate se vor semnala viscol puternic cu rafale ale vântului de peste 95 -100 km/h, ninsoare abundentă, zăpadă viscolită, vizibilitate redusă spre zero.
Sursa: Realitatea de Constanta
Citește și:
- 08:07 - Protest masiv al minerilor în fața Guvernului: aproximativ 1800 de angajați de la C.E. Oltenia riscă să rămână fără un loc de muncă înainte de Paște
- 08:03 - Atacuri masive în Ucraina: alerte aeriene pe aproape întreg teritoriul țării
- 08:01 - Israelul intensifică loviturile asupra Iranului și Libanului, Iranul arată „orașele de rachete”
- 07:50 - Guvernul urmează să adopte marţi OUG privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











