Au apărut noi imagini, surprinse de camerele de supraveghere, de la bătaia dintre tatăl vitreg al Cătălinei Ponor cu polițiștii din Constanța.

Întregul incident a fost surprins de camerele din zonă, dar și de cele din interiorul sălii de fitness pe care bărbatul o deține.

Incidentul a avut loc pe 6 martie. Florin Bărbăscu, tatăl vitreg al gimnastei a vrut să intre pe strada care ducea la sala de sport pe care o deține, numai că accesul era permis doar pentru riverani. Fostul rugbist susține că a fost oprit ilegal de polițiștii locali.

În imaginile surprinse se observă că bărbatul le-ar fi arătat agenților actele pe telefonul mobil. Acesta i-a invitat pe cei doi polițiști în sala de sport pentru a le arăta documentele în original, dar se pare că aceștia ar fi refuzat. Între timp, discuția a degenerat iar până la bătaie nu a fost decât un pas.

Tot pe camerele de supraveghere se vede că la câteva minute distanță, la fața locului au ajuns mai mulți polițiști care îl încătușează pe bărbat în recepția sălii. Inițial, procurorii au decis să-l rețină pe tatăl campioanei, însă au revenit asupra deciziei și au hotărât ca acesta să rămână sub control judiciar pentru 60 de zile.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentPersoană căzută de la înălțime, în cartierul Tomis Plus
Articolul următorBilanț coronavirus 11 martie: 5.236 de cazuri noi și 96 de decese