Cu prilejul minivacanţei de 1 Mai, CFR Călători va asigura în perioada 27/28 aprilie – 1/2 mai 2023, în plus faţă de trenurile existente în programul de circulaţie, legături cu trenuri directe din mai multe oraşe spre Constanţa şi staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia.

„Cu prilejul minivacanţei de 1 Mai care prin tradiţie este petrecută la malul mării, CFR Călători va asigura în perioada 27/28 aprilie – 1/2 mai 2023, în plus faţă de trenurile existente în programul de circulaţie, legături cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi, Suceava, Arad, Craiova, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Cluj Napoca, Târgu Mureş, Braşov spre Constanţa şi staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia”, anunţă CFR Călători.

Călătorii din regiunile ţării au la dispoziţie şi serie de conexiuni rapide din capitală, pe fondul existenţei unui mers de tren cadenţat, la una-două ore, pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa.

„Compania va suplimenta în aceeași perioadă și trenurile pe cele mai solicitate rute, în funcție de disponibitățile tehnice de material rulant, cu vagoane clasă, de dormit și cușetă, pentru asigurarea mobilității pasagerilor în condiții de siguranță, securitate și confort spre destinațiile de vacanță”, menționează reprezentanții companiei.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentPaștele Blajinilor 2023. De ce i se mai spune Paștele Morților și care este semnificația sa deosebită
Articolul următorFermierii români vor primi mai mulți bani de la UE – Ce produse ar putea fi oprite de la import