Rapid a învins Unirea Slobozia cu 2-1 și e sigură că termină sezonul regulat pe locul 2

Rapid a învins Unirea Slobozia cu 2-1
Echipa bucureşteană Rapid a învins luni seara, în deplasare, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în ultimul meci al etapei a 29-a din Superligă.
Unirea Slobozia este pe locul 14, cu 24 de puncte, scrie Realitatea Sportivă.
În meciul de Slobozia oaspeţii au ratat primii, prin Petrila, în minutul 7, şi au marcat în minutul 24 primul gol al întâlnirii. Daniel Paraschiv a primit o pasă excelentă de la Moruţan şi a înscris cu o lovitură de cap.
În partea secundă, gazdele au egalat la primul şut pe spaţiul porţii, prin Alexandru Albu, care a trimis cu capul în plasă, în minutul 57.
Giuleştenii au fost însă mai buni şi au preluat conducerea odată cu golul marcat de Alex Dobre, în minutul 67. Talisson a lovit bara, în minutul 74, şi Dobre a trecut pe lângă majorarea scorului în minutul 86, iar Unirea Slobozia – Rapid s-a încheiat 1-2.
Elevii lui Gâlcă sunt pe locul al doilea în clasament, cu 55 de puncte: Unirea Slobozia e a 14-a, cu 24 de puncte. Dacă în ultima etapă Rapid pierde acasă cu Universitatea Craiova, iar Dinamo învinge CFR Cluj pe terenul acesteia, cele două ajung la egalitate de puncte, dar alb-vișinii sunt avantajați de rezultatele directe, 2-0 și 2-1.
Citește și:
- 20:33 - „Întrebați-l pe Cristi Chivu!”. Cesc Fàbregas aruncă responsabilitatea pe tehnicianul român după Como – Inter Milano 0-0
- 10:21 - Ana Maria Bărbosu, gimnasta anului 2025
- 08:38 - U Cluj este prima echipă calificată în semifinalele Cupei României, după 2-1 cu FC Hermannstadt
- 10:10 - Baschet. România a învins Portugalia, în preliminariile Cupei Mondiale
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










