Finala Cupei României: Dinamo București – HC Dobrogea Sud 24-21

Finala Cupei României: Dinamo București – HC Dobrogea Sud 24-21
Dinamo Bucureşti a cucerit Cupa României la handbal masculin, ediţia 2019-2020, după ce a învins pe HC Dobrogea Sud cu scorul de 24-21 (11-10), duminică, în finala găzduită de Sala Polivalentă din Sfântu Gheorghe.
Dinamo Bucureşti a cucerit Cupa României la handbal masculin, ediţia 2019-2020, după ce a învins pe HC Dobrogea Sud cu scorul de 24-21 (11-10), duminică, în finala găzduită de Sala Polivalentă din Sfântu Gheorghe.
Un duel de talie europeană, între două echipe valoroase, care ne reprezintă în EHF European League.
Meciul a fost unul deosebit de echilibrat în primele sale 40 de minute, niciuna din cele două echipe nereuşind să aibă un avantaj mai mare de un gol pe tabelă. La 15-15 (min. 39), Dinamo a marcat şase goluri consecutive şi s-a desprins decisiv, 21-15 (48). Până la final, constănţenii au redus din diferență, dar în cele din urmă Dinamo s-a impus cu 24-21.
Djordje Cirkovic: O felicit pe Dinamo. Este o echipă care știe să joace meciuri ca acesta. O echipă plină de experiență. Noi am jucat bine 40 de minute. În 6 contra 5 am greșit, ei s-au dus la 4-5 goluri și am pierdut meciul.
Constantin Ștefan: Mă bucur că am câștigat Cupa României, este un trofeu care ne lipsea în ultimii ani. Am câștigat și Supercupa, eu spun că e corect, pentru că în sezonul trecut am arătat că suntem cea mai bună echipă din țară, chiar dacă nu am luat titlul.
Echipele: HC Dobrogea Sud (antrenori D.Cirkovic, G.Buricea, R.Stănescu): Iancu 11 intervenții, Vasile – Chiuffa, Chikovani 1 gol, Șandru 3, Nikolic 5, Komogorov 6, Andrei 2; Nistor 1, Radojevic 1, Blazevic, Simovic, Ilie 1, Susanu 1, Onur.
Dinamo (antrenori Constantin Ștefan, Sebastian Bota): Heidarirad 14 intervenții (2x7m), Lazăr – Ghionea 4 goluri, Bannour, Vujic 5, Shebib Mamdouh 1, Kuduz 6, Negru 1; Mousavi, Savenco, Szasz 1, Gavriloaia, Humet 6, Botea, Bizău
În finala mică, SCM Politehnica Timişoara a dispus de CSM Bacău cu 30-28 (16-13).
Sursa: Realitatea de Constanta
Citește și:
- 19:18 - Fotbal: CFR Cluj continuă seria victoriilor în Superligă, 2-1 cu Petrolul Ploiești
- 19:14 - Handbal feminin: CSM București s-a calificat direct în sferturile Ligii Campionilor
- 16:58 - Superliga: Rapid - Dinamo se joacă în ciuda vremii nefavorabile
- 16:43 - Baschet: Rapid, câștigătoarea Cupei României după 31 de ani
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










