Demonstrații spectaculoase în weekend la RoDrift Games By the Sea Constanța

Demonstrații spectaculoase în weekend la RoDrift Games By the Sea Constanța
Zece piloți din Campionatul Național de Drift vor participa sâmbătă și duminică la RoDrift Games By the Sea Constanța.
Zece piloți din Campionatul Național de Drift vor participa sâmbătă și duminică la RoDrift Games By the Sea Constanța.
Evenimentul se va desfășura pe 23 și 24 iulie, în intervalul orar 17:00 - 22:00, în zona plajei Modern din Constanța, acolo unde piloții vor face demonstrații spectaculoase, cu numeroase tandemuri, dar se vor dedica în special educației rutiere a tinerilor șoferi și pe siguranță în trafic, pornind de la sondajele alarmante care ne poziționează pe primele locuri în Europa în ceea ce privește numărul mare de accidente rutiere datorate teribilismului și condusului agresiv.
Organizatorii au pregătit și o surpriză pentru spectatorii de toate vârstele prezenți la eveniment în ambele zile, aceștia putând concura pe circuitul special amenajat cu drift trike, la final fiind premiați de către piloții RoDrift. Peste 200 dintre fani vor avea ocazia de a trăi experiența Rodrift. Piloții vor urma trasee deja stabilite pe circuit, unde vor avea misiuni de îndeplinit cum ar fi atingerea unei bile suspendate, parcare laterală în drift, derapaje controlate între două puncte fixe sau ocolirea unor obstacole în timpul derapajului controlat.
Claudiu Adam, Natalia Iocsak, Gabor Imre, Sorin Ene, Gabriel Imre, Alice Ene, Eduard Niță, Răzvan Stan, Ștefan Zaharie și Radu Moise, toți piloți cu experiență în Campionatul Național de Drift, organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, vor fi prezenți alături de mașinile lor de concurs pentru a le arăta celor prezenți că adrenalina o vor găsi mereu pe circuit, nu pe șoșele!
Sursa: Realitatea de Constanta
Citește și:
- 19:18 - Fotbal: CFR Cluj continuă seria victoriilor în Superligă, 2-1 cu Petrolul Ploiești
- 19:14 - Handbal feminin: CSM București s-a calificat direct în sferturile Ligii Campionilor
- 16:58 - Superliga: Rapid - Dinamo se joacă în ciuda vremii nefavorabile
- 16:43 - Baschet: Rapid, câștigătoarea Cupei României după 31 de ani
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










