Sport· 2 min citire

“Am facut un meci complet”.Farul, victorie la Botoșani

29 oct. 2021, 23:17
“Am facut un meci complet”.Farul, victorie la Botoșani

“Am facut un meci complet”.Farul, victorie la Botoșani

Realitatea de ConstantaArticol scris de Realitatea de Constanta

Farul obține prima victorie în deplasare din acest sezon, 2-0 cu FC Botoșani, în deschiderea etapei a 14-a, din Liga 1.

Farul obține prima victorie în deplasare din acest sezon, 2-0 cu FC Botoșani, în deschiderea etapei a 14-a, din Liga 1.

Dussaut a deschis scorul în min.23 cu un șut fabulos de la 35m care s-a oprit în vinclul porții lui Pap, iar Ad. Petre a stabilit scorul final în min.85, când a transformat cu siguranță o lovitură de la 11m pe care tot el o obținuse.

"E bine că a venit victoria într-un moment dificil. În ultimele trei deplasări n-am produs rezultate, deși produsesem joc și am atacat. La meciul ăsta a trebuit să facem foarte bine ambele faze. Știam că întâlnim o echipă foarte bună, cu jucători buni. Am făcut un meci complet. Păcat că am avut foarte multe ocazii și nu le-am fructificat. Am avut ocazii, ei au riscat foarte mult, știam că asta fac. Ne-a ieșit, suntem fericiți. Bravo (n.r - pentru golul lui Dussaut). Ne așteptam de la el. Muncește bine și mă bucur. Când un fundaș marchează, numai un gol frumos poate da. Fiecare meci e dificil în Liga 1. Jucăm cu două echipe foarte bune, cu loturi foarte bune. Ne vom pregăti, chiar dacă joi e unul și duminică altul... încercăm să dăm ce avem mai bun și să producem rezultate.Când nu sunt suporteri, se aud indicațiile. Trebuie să vezi meciul, să-i ajuți cu ce vezi de pe margine. Să dai indicații, să citești meciul și cred eu că ce le-am spus le-am zis bine", a declarat Gică Hagi.

În urma acestui rezultat, Farul Constanța urcă în clasament pe locul 8, cu 21 de puncte, după 13 meciuri jucate

FC Botoșani (antrenor Marius Croitoru): Pap - Braun, Dawa, Racovițan, Țigănașu - Târcoveanu (59 M. Roman II), Edjouma, Papa (40 Forescu) - Barbosa, Lupeta (40 Sila), Fili (59 Java). Rezerve: M. Contra - Șeroni, D. Croitoru, Petkovski, Dragu.

Farul Constanța (manager tehnic Gheorghe Hagi): Aioani - Dussaut, Larie, Mladen (23 Radaslavescu, 85 Pitu), De Nooijer - Pires, Artean, Grameni - Chițu (71 Ely), Betancor (85 Petre), Ciobanu (71 Ganea). Rezerve: Brănescu - Buta, N. Popescu, Georgescu.

Sursa: Realitatea de Constanta

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News

Economie

Mai multe știri din Sport