Ministrul Nelu Tătaru, anunț despre purtarea măștilor!

Ministrul Nelu Tătaru, anunț despre purtarea măștilor!
Când nu va mai fi transmitere comunitară scăpam de obligativitate
Aflat în vizită la Spitalul orășenesc Mioveni, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a făcut un anunț referitor la obligativitatea purtării măștilor. Acesta a precizat că am putea scăpa de măsură doar în cazul în care nu vor mai fi focare şi transmitere comunitară inexistentă.
"Deocamdată avem obligatorii măştile în spaţiile închise, în transportul în comun şi la locurile de muncă cu câteva excepţii pe care le ştiti. În momentul în care la nivel naţional vom avea o transmitere comunitară aproape inexistentă, când nu vom mai avea focare în unităţi spitaliceşti, în unităţi pentru îngrijire bătrâni, atunci ne gândim să nu mai fie obligatorii mătşile. Până atunci este o minimă măsură de prevenţie, având în vedere că principala cale de transmitere este aerogenă" a precizat Nelu Tătaru
"Orizontul de timp ni-l va da evoluţia. Numărul de cazuri noi, numărul de cazuri din terapie intensivă, numărul de cazuri care se adesează unităţilor de primiri urgenţă. În măsura în care aceste cazuri vor scădea şi vom vedea că rămân cazuri noi într-o comunitate care poate fi izolată, putem să le eliminăm", a adăugat ministrul Sănătăţii.
În priviţa posibilităţii ca pacienţii infectaţi cu COVID-19 să nu mai fie internaţi, ministrul Tătaru a declarat: "Ne aflăm într-o a doua perioadă de măsuri de relaxare. Nu poţi ca în acelaşi timp să creşti riscul. Am dat măsurile de relaxare, este deja o perioadă în care sunt nişte riscuri. Dând voie în locuri libere a unor persoane pe care le ştim infectate, creşte acest risc. În măsura în are vom avea transmitere comunitară joasă, la fel ne gândim la asimptomatici să stea acasă sub supravegherea medicilor de familie."
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 07:32 - Atac cu drone și rachete asupra unei uzine strategice din Rusia
- 07:28 - „Reformele” lui Bolojan. Oamenii au ajuns să muncească doar pentru a-și plăti facturile
- 17:04 - Ministrul Sănătății anunță controale fără precedent
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News

_e32ebcad9a.webp)









