Încă un pacient dintre cei transferați la Spitalul Județean Constanța a murit

Încă un pacient dintre cei transferați la Spitalul Județean Constanța a murit
Numărul morților a ajuns la 10
Bilanțul tragediei de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța crește. Încă un pacient dintre cei transferați la Spitalul Județean Constanța a pierdut lupta cu COVID 19.
"Este vorba despre un bărbat de 40 de ani, fără comorbidități, dar cu o formă severă de Covid 19. Pacientul care a fost transferat vineri la SCJU, a fost internat în secția ATI, cu stare stabilă. Din păcate, având în vedere afectarea pulmonară severă, în cursul nopții trecute starea pacientului s-a agravat.
Deși medicii au făcut tot ce le-a stat în putință, la primele ore ale dimineții pacientul a decedat," transmit reprezentanții Spitalului Județean Constanța.
Numărul morților a ajuns la 10.
Ieri, doi bărbați și-au pierdut viața. Primul deces anunțat a fost al unui pacient în vârstă de 63 de ani care avea o formă gravă de COVID-19. Acesta era internat la Spitalul de Pneumoftiziologie. Un bărbat de 75 de ani, a decedat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. În afară de infecția cu SARS CoV 2, prezenta mai multe comorbidități.
Sursa: Realitatea de Constanta
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:00 - Noaptea Muzeelor 2026 - ce muzee poți vizita gratuit în București și în țară
- 18:17 - Pensiile din iunie vor veni cu întârzire din cauza sărbătorilor legale
- 17:46 - La 102 ani merge la serviciu, învață olărit și scrie poezii. Povestea bărbatului pe care internetul l-a numit „cel mai fericit om din lume”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News














