Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit două pistoale neletale și 110 cartușe cu piper într-un autoturism în care se aflau doi cetățeni români și un cetățean britanic, pe sensul de intrare în țară. Cei trei sunt cercetați pentru infracțiuni de nerespectarea regimului armelor și munițiilor
"În data de 11.03.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, județul Constanța, polițiștii de frontieră au efectuat, pe sensul de intrare în țară, controlul specific asupra unui autoturism înmatriculat în România, și a unui număr de trei persoane care se aflau în interiorul acestuia. Au fost descoperite ascunse și nedeclarate două pistoale neletale, calibrul 9mm si 110 cartușe, Acestea aparțineau persoanelor din autoturism, respectiv doi cetățeni români și un cetățean Marea Britanie, cu vârste cuprinse între 32 și 34 ani, care au precizat verbal faptul că au achiziționat produsele din Bulgaria." transmite Garda de Coastă.
Pistoalele și muniția au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Sursa: Realitatea de Constanta