Descinderi la Constața. Proxeneți săltați de mascați

Descinderi la Constața. Proxeneți săltați de mascați
Au obligat mai multe tinere, care trăiau în sărăcie, să se prostitueze
Trei bărbaţi au fost reținuți sub acuzaţia de de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, în scopul exploatării sexuale, după ce ar fi racolat mai multe tinere şi le-ar fi obligat să se prostitueze Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. - S.T. Constanța, au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Constanța.
"În perioada mai-iunie 2021, trei bărbați, cu vârste cuprinse 38 și 41 de ani, ar fi recrutat trei tinere, de 21, 20 și 17 ani, profitând de starea de vădită vulnerabilitate (datorată unei educații precare și stării materiale modeste), și le-ar fi adăpostit în imobile de pe raza municipiilor Brașov și Constanța, în scopul exploatării sexuale. De asemenea, la sfârșitul lunii mai a acestui an, bărbatul, de 41 de ani, ar fi determinat una dintre victime la practicarea prostituției, înlesnind această activitate, prin închirierea unei locații în municipiul Constanța, de pe urma căreia ar fi obținut foloase patrimoniale.Totodată, bărbatul ar fi realizat fotografii în ipostaze erotice cu aceasta, materiale destinate postării pe rețelele de socializare," transmite IPJ Constanța.
După efectuarea perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 4 telefoane mobile, iar 3 persoane au fost conduse la sediu pentru audieri.
Cei 3 bărbațisunt cercetați penal și reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. În cursul zilei de astăzi, vor fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Acțiunea a beneficiat de suportul tehnic al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Sursa: Realitatea de Constanta
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 07:32 - Atac cu drone și rachete asupra unei uzine strategice din Rusia
- 07:28 - „Reformele” lui Bolojan. Oamenii au ajuns să muncească doar pentru a-și plăti facturile
- 17:04 - Ministrul Sănătății anunță controale fără precedent
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News

_e32ebcad9a.webp)









