Veste bună pentru pensionari. Începe programul Respect

Veste bună pentru pensionari. Începe programul Respect
Primăria Municipiului Constanţa, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială, anunţă că începând cu data de 16.11.2020 se pot depune Cererile-declarație pe propria răspundere pentru înscrierea în Programul „RESPECT” pentru anul 2021.
Primăria Municipiului Constanţa, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială, anunţă că începând cu data de 16.11.2020 se pot depune Cererile-declarație pe propria răspundere pentru înscrierea în Programul „RESPECT” pentru anul 2021.
Pot beneficia de Programul „RESPECT” persoanele care se încadrează într-una din următoarele categorii:
Înscrierea în Programul „RESPECT” se face pe baza următoarelor documente:
- cerere tip;
- copie buletin sau carte de identitate valabile, care poartă mențiunea „conform cu originalul”;
- documentele prevăzute în cerere la codul de venit corespunzător, după caz.
Modificările intervenite cu privire la domiciliu, reședință, venituri sau orice alte schimbări ale datelor completate în cerere se comunică în scris, în termen de 10 zile, Direcției Generale de Asistență Socială Constanța, Serviciul Sprijin Comunitar și Evenimente Sociale, situat în strada Unirii nr. 104.
Cererile-declarație pe propria răspundere pentru înscrierea în Programul „RESPECT” 2021, pot fi descărcate de pe site-ul instituției www.dgas.ro sau se pot ridica din locațiile mai jos menționate.
Cererile și documentele necesare se pot depune online pe adresa instituției, [email protected] sau pot fi ridicate, completate și depuse de luni până vineri între orele 08:00 – 16:00, în următoarele locații:
Sursa: Realitatea de Constanta
Citește și:
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News










