Testele COVID de SALIVĂ au ajuns AZI în școli. ATENȚIE, s-au schimbat zilele în care trebuie făcute!

Testele COVID de SALIVĂ au ajuns AZI în școli. ATENȚIE, s-au schimbat zilele în care trebuie făcute!
IGSU a anunțat, luni dimineață, că 2 milioane de teste de salivă au fost trimise către inspectoarele școale
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat, luni dimineață, că 2 milioane de teste de salivă au fost trimise către inspectoarele școale. In aceste condiții, zilele de testare au fost decalate, pentru a putea fi realizate și săptămâna aceasta.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a făcut în cursul nopții de duminică spre luni recepția celor două milioane de teste de salivă, sosite în avans, în urma discuțiilor purtate în ultimele zile de IGSU cu reprezentanții societăților comerciale care urmau să livreze astfel de dispozitive medicale, informează Mediafax.
„Odată realizată recepția, camioanele IGSU au fost încărcate cu aceste dispozitive și au plecat imediat în vederea livrării testelor de salivă către inspectoratele școlare din țară, conform caietului de distribuție elaborat de Ministerul Educației”, a transmis DSU.
Testarea elevilor nu a fost suspendată și nu a fost luată în discuție această posibilitate, însă pentru săptămâna 13 - 17 decembrie s-a decis schimbarea zilelor în care se testează copiii. Astfel, în loc de luni și joi, testarea se va face marți și vineri, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

