Astfel, în urma informării transmise de autoritățile din Republica Madagascar, cu privire la admiterea extrădării lui Radu Ștefan Mazăre, Poliția Română a demarat, de îndată, formalitățile necesare aducerii în țară a acesteia. „
S-a constituit o escortă, formată din polițiști români, care se va deplasa în Republica Madagascar, pentru preluarea persoanei urmărite internațional, întoarcerea pe teritoriul României urmând a avea loc la data de 20 mai 2019
”, au anunțat reprezentanții IGPR.Radu Mazăre are de executat o pedeapsă definitivă, de 9 ani de închisoare. El a fost acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri (plaje şi faleze din Constanţa), prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.