Liderii NATO se reunesc la București! Nicușor Dan găzduiește Summitul B9 la Cotroceni

Nicușor Dan
Nicușor Dan găzduiește miercuri, la Palatul Cotroceni, cea de-a 11-a ediție a Summitului Formatului București 9 (B9), una dintre cele mai importante reuniuni de securitate organizate în această perioadă în Europa de Est.
La summit participă lideri și oficiali din statele NATO de pe Flancul Estic și Nordic, alături de reprezentanți ai Statelor Unite și ai Ucrainei, într-un context regional tensionat și marcat de preocupări majore privind securitatea europeană.
Potrivit Administrația Prezidențială, tema principală a reuniunii este consolidarea contribuției aliaților la securitatea transatlantică, în special în zona estică a NATO.
România organizează pentru a patra oară Summitul B9, după edițiile din 2015, 2021 și 2022, consolidându-și astfel poziția strategică în arhitectura de securitate a regiunii.
Lucrările summitului vor fi coprezidate de Nicușor Dan și de Karol Nawrocki, liderul statului polonez și reprezentant al uneia dintre țările fondatoare ale formatului B9.
Reuniunea are loc într-un moment sensibil pentru alianța nord-atlantică, pe fondul războiului din Ucraina și al discuțiilor privind creșterea implicării europene în securitatea regională și relația transatlantică.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:39 - Șefa ICCJ, Lia Savonea, acuză un atac "toxic" asupra Justiției, cu scopul de a o controla - VIDEO
- 11:34 - Bolojan, Oana Gheorghiu și mai mulți membri ai Guvernului, auditați de procurorii DNA pentru trafic de influență
- 09:10 - Analiză AEI: 1 din 3 români abia își mai permit energia. Facturile împing familiile spre sărăcie
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News














