Klaus Iohannis va participa la Congresul PNL de sâmbătă

Klaus Iohannis va participa la Congresul PNL de sâmbătă
Președintele Klaus Iohannis a anunţat că va participa, sâmbătă, la Congresul PNL în care se alege preşedintele formaţiunii
Președintele Klaus Iohannis a anunţat că va participa, sâmbătă, la Congresul PNL în care se alege preşedintele formaţiunii.
Cu privire la criza guvernamentală, el a arătat, marţi, într-o discuţie cu jurnaliştii care îl însoţesc la New York la Adunarea Generală a ONU, că aceasta se va tranşa după congresele PNL şi USR PLUS.
Şeful statului nu crede într-o eventuală demitere a Guvernului după cele două congrese şi consideră că premierul Florin Cîţu poate conduce Executivul până la următoarele alegeri.
"Îl încurajez pe Florin să continue şi să nu se teamă şi pe liberali să rămână la guvernare. Florin Cîţu nu are motive să demisioneze sau să fie demis", a spus Iohannis.
Klaus Iohannis a mai afirmat că întotdeauna au existat curente diverse în PNL care s-au tranşat după alegerile interne, fie prin alinierea în spatele câştigătorului, fie prin trecerea la un alt partid, context în care a dat exemplul fostului lider liberal, Călin Popescu-Tăriceanu, relatează agerpres.ro.
Şeful statului a afirmat că mai are discuţii cu preşedintele PNL, Ludovic Orban. "Dar cine mai înţelege reacţiile lui Ludovic", a adăugat Iohannis cu privire la declaraţiile recente ale liderului PNL la adresa sa.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











