damen

Șantierul Damen Shipyards Mangalia, construiește prima navă destinată găsirii de diamante.

Nava gigant, cu o lungime de 177 de metri, este comandată de  DeBeers Marine Namibia. Nava de recuperare a diamantelor marine folosește tehnologie de ultimă generație. Caracteristicile la bord includ un sistem de poziționare dinamică (DP2) bazat pe un sistem de propulsie cu șapte propulsoare alimentat de șase generatoare de câte 3230 eKW fiecare. Construcția navei va dura aproximativ doi ani.

La ceremonia de start debitare pentru navă au participat reprezentanții DeBeers Marine și DeBeers Marine Namibia, Anglo-American, Lloyd’s Register și Damen Shipyards Gorinchem.

“Ceremonia de azi marchează nu doar începerea construcției pentru DeBeers, ci și primul proiect CRO al grupului Damen. Din momentul preluării șantierului de la Mangalia, vara trecută, suntem membri ai noii unități de afaceri a grupului Damen, “Cruise, Ropax si Offshore”. Șantierul Damen Shipyards Mangalia așteaptă de mult timp acest moment și acum, in sfârșit, a venit momentul să arătăm lumii de ce suntem capabili. Este un moment de mândrie, bucurie și emoție, dar și o importantă piatră de hotar în istoria companiei noastre”, a declarat Chris Groninger, directorul general al Damen Shipyards Mangalia.

Articolul precedentZiua Constanței 2019. Programul evenimentelor
Articolul următorLuceafărul stinge Farul la Oradea