Cât costă în medie un sejur
Hotelierii, proprietarii de terase şi magazine de pe litoral, lucrează intens şi se pregătesc de deschidere. Spaţiile verzi sunt amenajate, se fac lucrări de cosmetizare, curăţenie şi igienizare în stațiunile de pe litoral.
Întrucât Paştele şi 1 Mai coincid anul acesta, hotelierii au venit în întâmpinarea turiștilor care vor să petreacă sărbătorile pascale la mare cu pachete care includ, pe lângă cazare, mesele complete servite sub formă de bufet suedez, cina în seara de Înviere, prânz festiv, diverse activităţi pentru copii, spectacole cu muzică live, sesiuni de masaj.
Pentru aceste sărbători este deja instituită măsura care prevede limitarea cazărilor la 70% din capacitatea hotelurilor. Pentru servirea meselor, hotelierii vor deschide terasele şi vor pregăti încălzitoare pentru confortul turiştilor. Majoritatea hotelurilor sau restaurantelor de pe litoral deţin terase spaţioase. În plus, se vor deschide si unităţile de alimentaţie publică ce nu aparţin de hoteluri, astfel încât turiştii să aibă mai multe opţiuni.
“Restricţiile sunt cele cu care ne-am obişnuit deja în viaţa de zi cu zi şi care sunt valabile în toată ţara. Ceea ce sperăm este ca autorităţile să elimine obligativitatea purtării măştii pe plajă, aşa cum s-a întâmplat şi vara trecută, mai ales că studiile arată că transmiterea virusului în aer liber este mult încetinită. Aşteptăm adoptarea acestei măsuri cât mai repede, astfel încât toţi românii care petrec vacanţa pe litoral să se bucure de clipe de relaxare de care toţi avem atât de mare nevoie”, a declarant Ionuţ Nedea, Litoralul romanesc.ro
Un sejur de 3 nopţi de cazare pentru două persoane, fără mic dejun, costă de la 345 de lei la un hotel de 2 stele din Mamaia. La 3 stele în aceeaşi staţiune şi în aceleaşi condiţii, costul se ridică la 627 de lei. În sudul litoralului, tarifele pornesc de la 258 de lei pentru 3 nopţi de cazare în hoteluri de 2 şi 3 nopţi din Eforie Nord.
Cei care optează pentru pachete complexe (toate mesele şi alte servicii) trebuie să achite pentru un sejur de 3 nopţi la 3 stele în Mamaia de la 915 lei, iar la 4 stele de la 1.008 lei. În sudul litoralului, la 3 stele, cu pensiune completă şi tratament, un sejur de 3 nopţi costă 1.338 lei pentru două persoane, iar un sejur cu all inclusive costă aproape 1.800 leI.
Sursa: Realitatea de Constanta