Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța a decis astăzi redeschiderea restaurantele la interior, cinematografele și sălile de spectacole la o capacitate de 30%, la nivelul municipiului Constanța. Măsurile intră în vigoare din data de 05.05.2021, ora 00.00 și vor fi valabile pentru 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

Incidența cazurilor de coronavirus în municipiul Constanța a ajuns marți la 1,65 la mia de locuitori.

Prefectul Constanței, Silviu Coșa:” Mobilitatea între localitățile din județul nostru este foarte ridicată, așa că încadrarea unitară, după rata județului, era modalitatea de a proteja localitățile mai mici, cu puține cazuri, dar care riscau să dezvolte o rată mai mare. Implicit, a fost modalitatea prin care i-am putut proteja pe cei peste 700.000 de locuitori ai județului. Acum, considerăm că este suficient să aplicăm măsurile în funcție de rata fiecărui U.A.T., inclusiv pe municipiul Constanța. Reședința de județ este încadrată în limita de incidență mai mare de 1,5/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, iar aici, printre cele mai importante măsuri, amintim permiterea funcționării restaurantelor și la interior, la o capacitate de maximum 30%. Aceeași capacitate maximă se va aplica și în cazul sălilor de spectacole sau a cinematografelor.”

Principalele măsuri care se impun:

– se menține obligativitatea purtării măștii de protecție

– organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului

– organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă

– organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale este interzisă

– se deschid restaurantele şi cafenelele în interior, fără a depăşi 30% din capacitate

– activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00-22.00

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului

– sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise

– competiţiile sportive se pot desfăşura fără spectatori. Se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanţare între participanţi, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentÎncepe campania de vaccinare în cabinetele medicilor de familie din județul Constanța
Articolul următorSimona Halep, eliminată de la Madrid!