Pompieri, echipaje medicale și polițiști au intervenit pentru salvarea a cinci persoane în urma unui grav accident de circulație care a avut loc astăzi, pe DN2A la ieșirea din Ovidiu  spre Mihail Kogălniceanu. 

Din primele informații,un autoturism a pătruns pe contrasens unde a intrat într-un alt autoturism. Cinci persoane au fost rănite, dintre care două grav, fiind încarcerate. Printre victime este și un copil, care a suferit un atac de panică.

La fața locului intervine personalul SMURD, cu două ambulanțe și elicopterul SMURD. De asemenea au fost alocate și o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare.

În urma accidentului doi pacienți adulți sunt în comă, doi copii, de 14 și 6 ani, au traumatisme de coloană cervicală și un adult are traumatism membre inferioare, transmit reprezentanții SAJ Constanța.

UPDATE

Potrivit IPJ Constanța, azi, orele 16, un bărbat de 24 de ani a condus un autoturism pe DN 2A, pe prima bandă, dinspre Mihail Kogălniceanu către Ovidiu și din cauza neatenției în conducere și a vitezei neadaptate la configurația drumului, a pierdut controlul direcției și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus, pe prima bandă, de către o femeie de 33 de ani.

A rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto și a pasagerului din primul autoturism (un bărbat de 28 de ani), vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto și a celor 2 pasagere din cel de-al doilea autoturism, (6 ani și 15 ani).

Sursa foto video IPJ Constanța

Articolul precedentFOTO VIDEO|  AFROJACK și Sean Paul show-uri incredibile în cea de-a doua zi la Neversea
Articolul următorVIDEO| Zilele fierbinți pe litoral. Distracție și prețuri la cote maxime