Ridicarea unei construcții, între două blocuri, în cartierul Tomis Plus, pe strada Bratislava din municipiul Constanța, a fost adusă în atenția opiniei publice de Asociația Verde Urban printr-o postare pe o rețea de socializare.

“Să sperăm că lăcomia nu o să ducă într-un final la tragedii. În cartierul Tomis Plus, pe un petic de teren liber, situat pe strada Bratislava între alte 4 (!) blocuri, se construiește un imobil P+4. Am mai relatat despre acest fapt săptămâna trecută.

Locatarii nu au stat în expectativă, ci au acționat în instanță solicitând suspendarea autorizației de construire. Însă, până atunci, este imperios necesar ca Inspectoratul în Construcții să vină la fața locului de urgență întrucât există pericol de surpare a pământului de sub blocul vecin. Deja a fost expusă instalația de canalizare a imobilului. Cât de aberantă poate fi o autorizație de construire care să permită săpături de natură să pună în pericol stabilitatea unui bloc învecinat?!

Din punctul nostru de vedere , aglomerarea cu lucrări și lipsa personalului, aspecte des invocate de ISC, nu-și mai au nicio justificare în acest moment iar lucrările trebuie stopate de îndată.”

Imagine

Unul dintre consilierii primarului Constanței – Felicia Ovanesian, a anunțat, că prin dispoziția edilului Vergil Chițac se fac verificări și dacă se va constată cele reclamate se poate dispune suspendarea autorizării construcției.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentTrafic îngreunat pe străzile Nicolae Iorga și Mircea cel Bătrân
Articolul următorCiprian Marica: Colţescu a greşit! S-a grăbit, a greşit, dar e prea mult!