Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), au închis temporar două cluburi din Mamaia. Principalele probleme constate au fost: deficienţe la blocul alimentar şi condiţiile de depozitare neconforme

La unul doar zona de bucătărie, la celălalt toate activităţile pe care le derula, după ce au fost găsite mai multe nereguli, printre care nerespectarea condiţiilor de igienă şi a distanţării la mese.

Cele două cluburi din Mamaia care au fost închise temporar au primit şi amenzi, unul 20.000 de lei, iar celălalt – 12.000 de lei. Un alt club a fost amendat cu 20.000 de lei. 

Vicepreşedintele ANPC, Valentina Veronica Mitran Piticu, a declarat că, în Mamaia inspectorii ANPC au controlat trei cluburi joi seara. “Au fost verificate toate cluburi, trei dintre ele au primit amenzi, două oprirea temporară a activităţii. Neregulile ţin de partea de bucătărie, partea de igienă şi camere de depozitare a gheţii neigienizată, barurile erau într-o stare deplorabilă şi nu se păstra distanţa la mese. Dacă îşi pun la punct toate neregulile constatate ieri se pot redeschide. La un club a fost închisă bucătăria, iar la celălalt tot”, a declarat Valentina Veronica Mitran Piticu.

Cluburile Fratelli şi Breeze  vor rămâne închise până ce vor fi remediate neregulile.

 

Articolul precedentUn cunoscut medic stomatolog, infectat cu COVID-19, a murit
Articolul următor1.119 cazuri noi de coronavirus. Numărul îmbolnăvirilor şi retestărilor, pe fiecare judeţ