Centrul Meteorologic Regional Dobrogea anunță instabilitate atmosferică accentuată, vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină, averse torențiale și cantități de apă ce depășesc 35 l/mp.
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 sau pe WhatsApp la numărul 0799606142
Dispecerat Serviciul Protecţie Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă şi Situaţii de Urgenţă – 0737552271.
De altfel, începând de astăzi, de la ora 14.00 și până mâine seară, cea mai mare parte din țară se va afla sub incidența unor atenționări meteorologice de Cod Galben de vreme severă.
Astfel, până în această seară, la ora 23.00, în Muntenia, cea mai mare parte a Moldovei, în Transilvania, Dobrogea și la munte, vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină și averse torențiale. Se pot acumula cantități de apă care vor depăși 25 – 35 l/mp.
O altă atenționare este valabilă pentru perioada 6 mai, ora 23.00 – 7 mai, ora 23.00. Potrivit acesteia, în Transilvania, Maramureș, cea mai mare parte a Moldovei și jumătatea de nord a Munteniei vor fi averse, ce vor avea și caracter torențial și se vor acumula cantități de apă ce pot ajunge, pe alocuri, la 50 – 60 l/mp. Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat de grindină.
Mai ales pe parcursul zilei de marți, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu rafale cuprinse în general între 55 și 65 km/h.