Patru femei au fost rănite, joi, una dintre ele grav, într-un accident rutier petrecut pe DN 38, la ieșirea din Topraisar. Accidentul a fost provocat de explozia unui cauciuc de la mașina în care se aflau victimele.
Potrivit polițiștilor constănțeni, o femeie de 35 de ani a condus un autoturism pe DN 38, dinspre Constanța către Negru Vodă și, ajungând la ieșirea din localitatea Topraisar, din cauza unei explozii a anvelopei dreapta spate, a pierdut controlul asupra direcției de mers, iar mașina a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, de 32 ani. În urma accidentului, una dintre victime s-a aflat timp de mai multe minute în stop cardiac. Cadrele medicale care au ajuns în zonă au efectuat imediat protocolul de resuscitare, reușind să-i repornească inima. Ea a fost transportată la spital, unde au ajuns și celelalte trei persoane aflate în primul autoturism, una dintre ele cu o fractură la un picior, iar celelalte două cu contuzii.
Din cauza accidentului, circulația rutieră pe DN38 Agigea – Negru Vodă se desfășoară la această oră îngreunat, pe un fir alternativ. Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți la fața locului.