VIDEO Trei turci prinși la granița din sudul țării. Au fost trimiși înapoi în Bulgaria

VIDEO Trei turci prinși la granița din sudul țării. Au fost trimiși înapoi în Bulgaria
Trei cetățeni turci care au trecut ilegal frontiera în România, din Republica Bulgaria, au fost prinși de poliţiştii de frontieră, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă.
Trei cetățeni turci care au trecut ilegal frontiera în România, din Republica Bulgaria, au fost prinși de poliţiştii de frontieră, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă.
În data de 07.05.2022, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru-Vodă, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, efectuând supravegherea frontierei de stat cu ajutorul mijloacelor tehnice din dotare, au observat o persoană care a trecut ilegal frontiera de stat din R. Bulgaria, în România. A fost depistat un bărbat, cetățean turc, în vârstă de aproximativ 22 de ani. care nu își justifica prezența în zonă și pe care l-au condus la sediul instituției pentru verificări.
Și în seara zilei de 06.05.2022 când, în apropierea PTF Negru Vodă, poliţiştii de frontieră au descoperit doi cetăţeni turci, un bărbat și o femeie, în vârstă de 26 si 28 de ani, care au trecut ilegal frontiera de stat dintre R. Bulgaria și România.
Persoanele au fost preluate, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria, de către autoritățile de frontieră din Bulgaria, iar polițiștii de frontieră români continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat.
Sursa: Realitatea de Constanta
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News











