Dobrogea Sud zdrobeste Focsaniul

Dobrogea Sud zdrobeste Focsaniul
HC Dobrogea Sud, la a zecea victorie în Liga Zimbrilor, după ce a învins pe CSM Focșani cu scorul de 24- 18 (14-9), joi, acasa.
HC Dobrogea Sud, la a zecea victorie în Liga Zimbrilor, după ce a învins pe CSM Focșani cu scorul de 24- 18 (14-9), joi, acasa.
"Pe lângă satisfacția unei victorii, mă bucur că azi am jucat foarte bine. Am câștigat la o diferență mare de scor, iar asta nu face decât să ne dea speranțe pentru următorul meci, pe care îl vom juca săptămâna viitoare, la Vaslui", a declarat Rudi Stănescu, președinte HCD."Am încercat să ținem ritmul la fel de tare în ambele reprize. S-a văzut în apărare, am luat foarte puține goluri, mai puține decât de obicei. Am avut un ritm bun și în atac. Sper să o ținem tot așa!", a declarat Gabriel Ilie."Am început mai greu, dar ne-am revenit. Apărarea a fost foarte bună, am luat puține goluri și ne-am făcut jocul ușor. Suntem foarte fericiți, sunt 4 luni fără înfrângere," a declarat Alexandru AndreiEchipele: HCD: Hendawy, Vasile, Iancu – Chikovani 9 goluri, Malinovic 4, Șandru 4, Mocanu 3, Nistor 2, Csog 2, Chiuffa 1, Andrei 1, Ilie 1, Susanu 1, Buricea, Nikolic, Simovic.
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News














