Cătălin Chirilă, campion european la canoe simplu

Cătălin Chirilă, campion european la canoe simplu
“Medalia îi e dedicată lui Ivan Patzaichin” “Medalia îi e dedicată lui Ivan Patzaichin”
Cătălin Chirilă a devenit campionul Europei la canoe simplu, pe distanța de 1.000 de metri, astăzi, la Munchen. A dovedit încă o dată că e cel mai bun canoist, după ce la Campionatul Mondial de la Halifax, de acum 2 săptămâni, se clasase tot pe locul 1, trecând primul linia de sosire.
Tulceanul a făcut o cursă fantastică. Cehul Martin Fuksa, campionul en-titre, triplu campion continental pe această distanță, i-a aruncat mănușa și l-a provocat pe Cătălin Chirilă. A ieșit o dispută formidabilă, cap la cap, românul trecând primul linia de sosire. Ceilalți finaliști nici nu au contat. Pe trei s-a clasat italianul Carlo Tacchini.
"A fost o cursă foarte grea, mai greu decât mă aşteptam. Prima parte am controlat cursa, iar finişul a fost foarte greu, puternic. Mi-am dorit să-l înving din nou pe Martin Fuksa, o legendă în canoe. Pe podium, când am urcat, m-am gândit la domnul Ivan, medalia îi este dedicată memoriei lui", a declarat Cătălin Chirilă.
Pentru Cătălin urmează duminică, o nouă provocare, finala la 500 de metri.
Sursa: Realitatea de Tulcea
Citește și:
- 16:48 - Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4!
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News














