Social· 2 min citire

Luna Diasporei la Biblioteca „Ioan N. Roman" Constanța

4 sept. 2021, 12:54
Actualizat: 4 sept. 2021, 12:54
Luna Diasporei la Biblioteca „Ioan N. Roman" Constanța

Luna Diasporei la Biblioteca „Ioan N. Roman" Constanța

Articol scris de Realitatea de Constanta

Biblioteca Județeană se alătură inițiativei „Luna Diasporei„ pentru  secțiunea „Personalități din diaspora și comunități istorice - români de care suntem mândri".

Biblioteca Județeană se alătură inițiativei „Luna Diasporei„ pentru  secțiunea „Personalități din diaspora și comunități istorice - români de care suntem mândri".

Se vor organiza expoziții care includ documente (cărți, articole din reviste, ziare, iconografie) din colecțiile Bibliotecii privitoare la următoarele personalități originare din Dobrogea: Pavel Chihaia, scriitor originar din Constanța, membru al cercului literar „Apoziția" din München, autor al unor studii de istoria artei medievale și a unui roman de mare respirație epică, „Blocada"; Paul Barbăneagră, regizor al unor filme despre dimensiunea religioasă a omului modern, antropolog, eseist, rezident în Franța, a primit „Marea Medalie a Analizei Arhitecturale" (1989), decernat de către Academia Franceză; Dinu Ghezzo, dirijor român, director al studiilor de compoziție la Universitatea New York; Mirela Roznoveanu, scriitor, critic literar, redactor, stabilită în Statele Unite; a primit Premiul „Lucian Blaga" al Academiei Române (2008); Stephan Eleutheriades, pictor, stabilit în Grecia și apoi în Brazilia, a obținut Diploma „Bene Merenti" din partea Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu" din București (2003); Devis Grebu, pictor, stabilit în Israel și apoi la Paris, ilustrator de presă, a lucrat mai mult de 30 de ani la prestigioase publicații internaționale: „The New York Times", „International Herald Tribune", Washington Post", „Life", „Newsweek", „Le Figaro" etc; Paul Diaconescu, scriitor și publicist, originar din Constanța și stabilit în Suedia, a debutat cu povestiri SF și a continuat cu nuvele și romane, publicate în țară și în străinătate, autor al unor incitante mărturisiri incluse în volumul „Jurnalul unui Pierde-Țară".

             Prezentări în luna septembrie  Paul Barbăneagră - 6 septembrie, Dinu Ghezzo  - 10 septembrie, Stephan Eleutheriades - 15 septembrie, Pavel Chihaia - 20 septembrie, Devis Grebu   -  22 septembrie, Paul Diaconescu  - 28 septembrie.

 „Luna Diasporei"este organizată de Guvernul României la inițiativa Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.


Sursa: Realitatea de Constanta

Urmărește știrile Realitatea de Constanta și pe Google News